Răspunzând la această întrebare: “Ce este un bahá’í?” ‘Abdu’l-Bahá spune: “A fi bahá’í înseamnă pur şi simplu a iubi întreaga lume, a iubi omenirea şi a căuta să o serveşti; a munci pentru a aduce pacea şi fraternitatea universală”.  Cu un alt prilej, El dă următoarea definiţie: “Cel care este înzestrat cu toate perfecţiunile umane şi le pune în aplicare”.  Într-o convorbire la Londra, El spune că un om poate fi un bahá’í, chiar dacă niciodată nu a auzit de numele lui Bahá’u’lláh.  Şi adaugă:

Omul care duce o viaţă în conformitate cu învăţăturile lui Bahá’u’lláh este deja un bahá’í.  Din contra, un om se poate lăuda cincizeci de ani că este bahá’í, dar dacă nu trăieşte adevărata viaţă, el nu este un bahá’í.  Un om urât poate să se pretindă frumos, el nu înşeală pe nimeni şi un negru poate să-şi spună alb, el nu înşeală pe nimeni, nici măcar pe el însuşi.

Totuşi, cel care nu-I cunoaşte pe Solii lui Dumnezeu este ca o plantă care creşte în umbră.  Deşi aceasta nu cunoaşte soarele, ea depinde întru totul de el.  Un mare profet este ca un soare spiritual, iar Bahá’u’lláh este soarele acestei “zile” în care trăim.  Sorii de altădată au încălzit şi însufleţit lumea şi dacă ei n-ar fi strălucit, pământul ar fi fost acum rece şi mort, însă numai soarele de astăzi poate coace roadele cărora le-au dat viaţă sorii zilelor de odinoară.

Pentru a ajunge la viaţa bahá’í în toată plenitudinea ei, legăturile statornice şi directe cu Bahá’u’lláh sunt tot atât de necesare cum este lumina soarelui pentru înflorirea crinului şi trandafirului.  Un bahá’í nu slăveşte făptura omenească a lui Bahá’u’lláh, ci gloria lui Dumnezeu întruchipată în acea făptură.  Un bahá’í cinsteşte deopotrivă pe Hristos, Muhammad şi toţi ceilalţi Soli ai lui Dumnezeu de odinoară, însă recunoaşte în Bahá’u’lláh pe Purtătorul Mesajului lui Dumnezeu pentru epoca nouă în care trăim, pe marele Învăţător al lumii, venit să ducă mai departe şi să desăvârşească opera predecesorilor Săi.

Nici asentimentul intelectual la un crez, nici o purtare neprihănită nu sunt suficiente pentru a face din om un bahá’í.  Bahá’u’lláh cere adepţilor Săi un devotament complet, dat din toată inimă.  Dumnezeu singur are dreptul să aibă o asemenea exigenţă, însă Bahá’u’lláh vorbeşte în calitate de Manifestare a lui Dumnezeu, de Revelator al voinţei divine.

Cel care vrea să fie un bahá’í trebuie să fie un aprig căutător al adevărului, însă el nu trebuie să-şi limiteze cercetările doar la domeniul material.  Capacităţile sale de percepţie spirituală trebuie să fie de veghe ca si cele de percepţie materială.  Ca să dobândească adevărul, el trebuie să folosească toate facultăţile cu care l-a înzestrat Dumnezeu şi să nu creadă nimic fără un motiv valabil şi suficient.  Căutătorul conştiincios, dacă are inima curată şi mintea netulburată de prejudecăţi, va izbuti să recunoască slava dumnezeiască, în orice templu s-ar manifesta ea.
O persoană devine bahá’í prin recunoaşterea lui Bahá’u’lláh ca Mesagerul lui Dumnezeu pentru această eră, acceptând legile şi învăţăturile Sale precum şi instituţiile administrative pe care Le-a stabilit pentru unificarea omenirii.  Oricine se poate înscrie în Comunitatea Bahá’í printr-o afirmare a acestui crez şi angajament, de preferinţă în scris, către instituţia bahá’í responsabilă.