|
Ce este Credinţa Bahá’í ?
- Credinţa Bahá’í este o religie. Acest statut îi este recunoscut pe plan mondial.
- În România, Credinţa Bahá’í a fost înregistrată cu statut de asociaţia religioasă încă din 1991 de către Secretariat de Stat pentru Culte prin hotărârea judecător`ească. În Germania Curtea Constituţională Federală a recunoscut Credinţă Bahá’í cu statut de religie. În anumite ţări din Europa, căsătorie bahá’í este drept ceremonia civilă.
- Comunitatea Bahá’í este o comunitate deschisă. Membrii săi au ales liber să adere şi pot să anuleze această alegere în orice moment dacă doresc. Contribuţiile financiare sunt în întregime voluntare.
- În unele dicţionare Religia Bahá’í este prezentată ca o “ramură” a islamului, sau ca un amalgam de credinţe. Legătura dintre Credinţa Bahá’í şi Islam este de acelaşi fel ca cea dintre Creştinism şi Iudaism. O nouaă religie apare totdeauna într-un anumit context, fondatorul acesteia născându-se în sânul religiei precedente.
- Pe de altă parte conceptul de revelaţie progresivă, chiar dacă implică recunoaşterea tuturor religiilor precedente şi afirma originea comună a tuturor acestor religii, nu înseamnă că fiecare religie nu aduce, un mesaj reînnoit şi independent. Mesajul Credinţei Bahá’í pentru umanitate este că a sosit timpul ca ea să se unifice, şi să pună in practică anumite principii esenţiale.
Ce înseamna “Bahá’í” ?
Acest cuvânt desemnează pe toţi bărbaţii şi femeile de orice rasă, origine religioasă, naţională şi socială care cred că Baha’u’llah este Mesagerul lui Dumnezeu pentru ziua de azi şi care se străduiesc să pună treptat în aplicare principiile pe care Acesta le-a revelat pentru o Era nouă.
Ce înseamnă să fii Bahá’í ?
- Răspundem la această întrebare prin doua citate din Scrieri :
- «Omul care trăieşte în armonie cu învăţăturile lui Baha’u’llah este deja Bahá’í.Pe de altă parte, un om îşi poate zice Bahá’í timp de cincizeci de ani.Dacă nu trăieşte urmând aceste principii, nu este Bahá’í. (Abdu’l-Bahá)
- «Să fii Bahá’í înseamă să iubeşti pe toată lumea, să iubeşti umanitatea şi să te străduieşti să o serveşti; să munceşti pentru pacea şi fraternitatea universale. » (Abdu’l-Bahá)
Cum poţi deveni Bahá’í?
- Începând cu vârsta de 15 ani, orice individ se poate « declara » bahá’í, dar nu va avea toate drepturile administrative decat de la 21 de ani.
- Această declaraţie este un act de credinţă care presupune recunoaşterea lui Bahá’u’lláh ca fiind mesagerul lui Dumnezeu pentru epoca în care trăim si urmarea învăţăturilor Lui.
- Acest act privest exclusiv individul şi nu este nevoie să fie public, fiind o etapă a procesului de căutare personală şi independentă a adevărului.
- Pentru a face parte din comunitatea Bahá’í din România va trebui totuşi să semnaţi o „carte de declaraţie” folosită în scopuri administrative
Cum îşi fac Bahá’íi cunoscute ideile?
Bahá’íi nu fac prozelitism, o astfel de atitudine fiindu-le interzisă
Ei se străduiesc să împărtăşească celor din jur Mesajul lui Baha’u’llah, ceea ce se cheamă « propovăduire »
Bahá’íi trebuie să propovăduiască religia lor în special printr-un comportament în conformitate cu vorbele lor.
În nici un caz nu vor încerca să convingă pe cineva care nu doreşte să fie Bahá’í.
Bahá’íi organizează activităţi deschise tuturor celor interesaţi, activităţi cum ar fi :.
cercuri de studiu,
clase pentru copii,
întâlniri devoţionale,
şezători,
activiăţi pentru preadolescenţi.
Se implică Bahá’íi în politică?
-
În toate activităţile pe care le întreprind, Bahá’íi sunt sfătuiţi să fie loiali guvernului şi de a respecta legea. Pot să participe la alegeri şi să accepte posturi sau numiri cu caracter nepartizan în cadrul guvernului, in schimb se vor abţine să participe la orice acţiuni politice părtinitoare.
Ce surse de finanţare folosesc Bahá’íi ?
- Instituţiile şi activităţile Credinţei Bahá’í sunt exclusiv finanţate de contribuţiile voluntare ale propriilor membri. Comunitatea nu acceptă nici o donaţie, de orice natură, din exterior.
Cine este Bahá’u’lláh ?
- Bahá’u’lláh este recunoscut de milioane de persoane ca fiind Mesagerul lui Dumnezeu pentru această epocă. Învăţăturile sale constituie fundamentul Credinţei Bahá’í.
- Născut în 1817 într-o familie nobiliară din Iran, purta numele de Mirza Husayn ‘Alí. Titlul Bahá’u’lláh i-a fost atribuit de predecesorul său Bab, şi înseamnă « Slava lui Dumnezeu »
- El a fost exilat şi persecutat timp de 40 de ani. La un moment dat ajunge în Ţara Sfântă unde moare în 1892.
[ mai mult ]
Cine este Báb ?
- Bahá’íi cred că Bab (1819-1850) a fost un Mesager al lui Dumnezeu independent, a cărui misiune a fost de a inaugura un nou ciclu de dezvoltare spirituala a umanităţii.
- Scrierile Sale au deschis calea misiunii lui Bahá’u’lláh.
- Bab a fost executat în 1850 la îndemnul clericilor musulmani care aveau impresia că poyitia lor era pusă în pericol de principiile pe care Acesta le propovăduia.
[ mai mult ]
Unde şi când s-a născut credinţa Bahá’í ?
- Credinţa Bahá’í a apărut în 1863, când Baha’u’llah şi-a declarat misiunea la Bagdad (în Iraq) la începutul exilului său. Citeşte mai mult
În ce cred Bahá’ii ?
- Bahá’íi cred ca nu există decât un singur Dumnezeu, că umanitatea este o singură familie şi că toate religiile au aceeaşi sursa divină. Ei sunt convinşi că venirea lui Bahá’u’lláh a inaugurat o noua era care va stabili pacea universală întrucât umanitatea va fi atins maturitatea spirituală şi socială, trăind ca o familie unită într-o societate libera şi globală.
Care sunt principiile fundamentale ?
- Confirmând principiile spirituale fundamentale aduse de toţi Mesagerii lui Dumnezeu, credinţa Bahá’í aduce noi principii sociale adaptate nevoilor unei societăţi globale, cum ar fi unitatea omenirii, egalitatea în ce priveşte drepturile şi oportunităţile între femei şi bărbaţi, abolirea tuturor formelor de prejudecată, armonia între ştiinţă şi religie, educaţia accesibilă tuturor, necesitatea unei limbi auxiliare universaleşi eliminarea extremelor de sărăcie şi bogăţie.
Există o Carte Sfântă ?
- Cartea cea mai sfântă a Credinţei Bahá’í este Kitáb-i-Aqdas, cartea de legi scrisă de Bahá’u’lláh. Această carte face parte din opera lui Bahá’u’lláh ce numără mai mult de o sută de volume. Aceste Scrieri acoperă numeroase subiecte incluzând legile, principiile pentru comportarea individului, pentru guvernarea societăţii, cât şi Scrieri mistice. Numeroasele Scrieri ale lui Bab şi Abdu’l-Bahá fac parte de asemenea din textele sacre de referinţă pentru Bahá’í. Mai mult, Bahá’íi recunosc Biblia, Coranul şi toate celelalte texte sacre ale religiilor revelate.
Ce viziune au asupra lui Dumnezeu ?
Dumnezeu este creatorul universului şi esenţa sa este inaccesibilă umanităţii.
Textele sacre Bahai refuză abordarea antropomorfă sau dualistă. Dumenzeu nu este nici mamă nici tată ci Cel de Nepătruns.
Atributele divine cum ar fi frumuseţea, iubirea, milostenia sau dreptatea se manifestă prin intermediul mesagerilor divini.
« Les conceptions des plus dévots des mystiques, les réalisations des plus accomplies parmi les hommes, les plus hautes louanges que la plume ou la parole puissent exprimer, tout cela est le produit de l’esprit fini de l’homme et reste enfermé dans les limites de cet esprit. » (Extraits des Ecrits de Bahá’u’lláh)
Care sunt începuturile religiei Bahá’í ?
- Prin intermediul mesagerilor divini, Dumenzeu a revelat legile şi învăţăturile Sale pentru umanitate pentru ca sufletele să se poată apropia de El şi societatea să poată progresa spiritual şi material.
- De-a lungul istoriei, Manifestările lui Dumnezeu au reînnoit religia pentru a permite umanităţii să înţeleagă adevăratul său scop
Există o singură religie adevărată ?
Toate religiile mondiale nu sunt decât etape ale revelaţiei progresive ale unei singure religii.
Ele provin din aceeaşi sursă şi au acelaşi obiectiv esenţial - călăuzirea şi educare rasei umane.
Fundamentele lor spirituale sunt identice, dar ele diferă sub aspecte secundare cum ar fi învăţăturile de natură socială care se schimbă de fapt cu nevoile umanităţii.
Cum comunică Dumnezeu cu umanitatea ?
- De-a lungul istoriei, Dumnezeu s-a revelat printr-o succesiune de mesageri divini ale căror învăţături morale, spirituale şi sociale au înnoit relaţia omului cu Dumnezeu şi a permis evoluţia societăţii umane.
- Printre aceştia îi întâlnim pe Abraham, Krishna, Zoroastru, Moise, Buddha, Isus, Mahomed, Bab şi Bahá’u’lláh, ca şi alţi profeţi ale căror nume s-au pierdut cu trecerea timpului.
- Această succesiune reflectă Planul lui Dumnezeu pentru a educa umanitatea, plan ce va continua la nesfârşit.
- Bahá’íi cred că Bahá’u’lláh este mesagerul lui Dumnezeu cel mai recent.
Avem suflet ?
- Însăşi esenţa identităţii fiecărei persoane este un suflet nemuritor şi raţional.
- Chiar dacă existenţa noastră pământească depinde de corpul nostru, natura umană este fundamental spiriruală.
Cum se roagă Bahá’íi ?
- Fiinţele umane comunică cu Dumenzeu prin intermediul rugăciuniişi sunt conduse de studiul cuvântului divin.
- Scrierile Bahá’í conţin rugăciuni potrivite pentru numeroase circumstanţe, cât şi rugăciuni rituale destinate vieţii de zi cu zi.
- Mai mult, Bahá’íi cred că munca făcută într-un spirit de servire se constituie într-un act de adoraţie.
- Astfel, asociată servirii, postului, meditaţiei şi supunerii faţă de legile spirtuale şi morale, rugăciunea permite dezvoltarea şi apropierea de Dumnezeu.
Care este scopul vieţii ?
- Scopul vieţii umane este fundamental spiritual. Dezvoltarea capacităţilor spirituale şi intelectuale permiţând apropierea de Dumnezeu cât şi contribuţia la evoluţia unei civilizaţii în continuu progres.
Există viaţă după moarte ?
După despărţirea de trup, sufletul intră într-un imperiu spiritual în care el continuă să progreseze pentru a se apropia de Dumnezeu.
Progresul său depindede pregătirea făcută pe pământ şi de urmarea învăţăturilor Mesagerilor lui Dumnezeu.
Citeşte mai mult
Raiul şi Iadul ?
- Pentru Bahá’í, conceptele de rai şi iad sunt alegorii ce înseamnă apropierea sau depărtarea de Dumnezeu.
- Când murim, starea sufletului nostru determină poziţia sa mai aproape sau mai departe.
- Raiul şi iadul nu sunt materiale ci realităţi spirituale.
Care este legătura dintre credinţa Bahá’íi şi Islam?
- Fondatorul Credinţei Bahá’í, Baha’u’llah este născut într-o societate si într-o familie musulmane.
- Astfel, tot aşa cum creştinismul a apărut într-un context iudaic, iar buddhismul într-unul hinduist, religia Bahá’í s-a născut într-un mediu islamic.
- În acelaşi timp, religia Bahá’í este o religie independentă cu propriile legi, învăţături şi instituţii.
Crediţa Bahá’í şi alte mişcări spirituale
Conceptul de mişcări ezoterice se înscrie în universul filosofic şi spiritual al umanităţii. Spiritul uman a încercat din totdeauna să explice misterele şi totdeauna are tendinţa de a alege răspunsuri asemănătoare.
Acest lucru nu este rău atât timp cât suntem conştienţi că acestea aparţin gândirii umane şi nu realităţii divine şi că aceste speculaţii nu ne scutesc de a trăi în societate.
Ideii de bază a ezoterismului pune în opoziţie o minoritate « care ştie » prin primirea ocultă a « adevărului » unei majorităţi mai mult sau mai puţin ignorante, Baha’u’llah opune un principiu fondator nou. Căutarea liberă şi independentă a adevărului.
Nimeni nu este autorizat să interpreteze Scrierile pentru altcineva decât el însuşi. Acesta este şi motivul pentru care nu există preoţi în Credinţa Bahá’í. Fiecare are datoria de a citi şi a se trădui să înţeleagă singur.
Care este atitudinea Bahá’ílor faţă de homosexualitate?
În Credinţa Bahá’í, relaţiile sexuale sunt acelea care există între un bărbat şi o femeie în cadrul căsniciei.
Valoarea uniunii fizice este apreciată la adevărata sa valoare dar credincioşii sunt sfătuiţi să se abţină de la relaţii sexuale în afara căsătoriei, iar aceasta nu există decât între persoane de sex diferit.
Prin aceasta Bahá’íi nu înţeleg să impună sub nici o formă normele lor morale celor care nu l-au recunoscut pe Baha’u’llah.
Scrierile Bahá’í impun un nivel ridicat de moralitate dar în acelaşi timp ţin cont de slăbiciunile umane şi presupun toleranţă şi înţelegere faţă de aceste slăbiciuni.
Mai mult, un Bahá’í nu este sub nici o formă îndreptăţit să judece comportamente diferite de ale sale.
Binele si răul.
Bahá’íi cred că răul nu există ca formă autonomă care se opune binelui. De fapt, Dumnezeu este infinit, unic şi reprezintă binele. Dacă o forţă s-ar opune binelui acest lucru ar însemna că acesta nu mai e infinit. De aceea răul nu e considerat decât absenţa binelui. Nu exită oameni răi sau răutăcioşi de la natură ci oameni care nu şi-au dezvoltat încă potenţialul dăruit de Creatorul lor, potenţial ce nu va putea fi revelat decât prin educaţie.
- Există restricţii alimentare ?
- Nu există restricţii alimentare. Totuşi, consumul de băuturi alcoolice şi uzul produselor narcotice şi halucinogene este interzis.
Există obligaţia contribuţiilor financiare ?
- În cadrul vieţii lor dedicat servirii umanităţii, Bahá’íi contribuie regulat la fondurile ce susţin munca comunităţii lor religioase.
- Este vorba de o obligaţie spirituală care arată conştiinţa fiecărui individ fără nici o obligaţie sau control din partea comunităţii.
- Acelaşi lucru se aplică pentru Dreptul lui Dumnezeu.
Care sunt legile credinţei Bahá’í?
- Învăţăturile Bahá’í cuprind legi şi sfaturi pentru viaţa spirituală şi morală a individului cât şi pentru guvernarea şi dezvoltarea societăţii
- Legile ce reglementează viaţa individului sunt în principal rugăciunea zilnică, postul, educarea copiilor, neimplicarea în viaţa politică cu caracter partizan, obligaţia de a munci.
- Alte principii morale şi etice sunt interzicerea bârfei, relaţiilor sexuale în afara căsătoriei, consumului de alcool fără şi a drogurilor cu excepţia cazului în care sunt prescrise de medic.
- Baha’u’llah a adus principii şi a stabilit instituţii destinate să propună un model de funcţionare eficientă a unei umanităţi unite şi pentru bnele material al locuitorilor pământului.
La ce activităţi Bahá’í aş putea participa ?
- Bahá’íi se întâlnesc regulat şi organizeaza evenimente cu caracter spiritual, social ca şi activităţi specifice pentru copii, tineri şi adulţi, activităţi dechise tuturor.
- Bahá’íi se reunesc pentru a participa la cercurile de studiu în care studiază învăţăturile Bahá’í după o metodă participativă.
- Ei propun de asemenea clase de copii sau întâlniri devoţionale.
- Întâlnirile informale, numite şi şezători, oferă ocazia de a pune întrebări şi de a afla mai mult referitor la Credinţa Bahá’í.
- Mai sunt şi alte evenimente cum ar fi sărbătorirea zilelor sfinte la care toată lumea este binevenită.
- De fapt, singurele activităţi rezervate numai bahá’ílor sunt întâlnirile cu caracter administrativ, cum ar fi convenţiile regionale sau Serbările de 19 zile.
Cum este organizată comunitatea ?
Comunitatea Bahá’í nu are cleric. Ea este administratăde consilii de 9 persoane alese democratic, fără candidatură şi campanie, la nivel local, naţional şi internaţional.
Este vorba despre Adunările spirituale locale, Adunările spirituale naţionale şi de Casa universală a dreptăţii. La acestea se adaugă consilierii şi membrii corpului auxiliar care sunt numiţi, careau ca misiune asistarea şi consilierea comunităţilor şi instituţiilor în dezvoltarea lor.
Comunităţile locale se întâlnesc la fiecare 19 zile la o serbare ce presupune o parte spirituală, una administrativă cu consultaţii privitoare la activităţile comunităţii şi o parte socială.
Citeşte mai mult
Există un for internaţional ?
- Centrul mondial Bahá’í este aşezat în yona Haifa/Akka în Israel. În acele locuri a luat sfârşit exilul lui Bahá’u’lláh în 1868 şi acolo a murit în 1892.
- Tot în această regiune se află astăzi mormintele sacre – cele ale lui Bahá’u’lláh şi al predecesorului său, Bab, şi este şi sediul Casei Universale a Dreptăţii.
Care sunt sărbătorile Bahá’í ?
- Calendarul Bahá’í numără unsprezece zile sfinte printre care date impotante din viaţa lui Bahá’u’lláh şi a lui Bab, ca şi anul nou Bahá’í la 21 martie.
- Festivalul de Ridvan de 12 zile de la sfarsitul lui aprilie şi începutul lui mai comemorează declaraţia misiunii lui Bahá’u’lláh
- Zilele sfinte sunt comemorate prin întâlniri de rugăciune şi meditaţie.
- În nouă din aceste zile sfinte, Bahá’íi nu muncesc.
Comment les bahá’ís pratiquent-ils ?
- Ei îşi manifestă credinţa prin rugăciune, meditaţie, participând la întâlniri devoţionale şi prin serviciu activ în cadrul comunităţilor din care fac parte.
- Individual, recită una din cele trei rugăciuni obligatorii prescrise de Bahá’u’lláh.
- Scrierile Bahá’í oferă numeroase sfaturi referitoare la utilitatea rugăciunii şi conţin rugăciuni pentru diferite situaţii şi ocazii.
- Mai mult, munca depusă într-un spirit de servire este considerată de Scrieri ca o forma de adoraţie a lui Dumnezeu.
Care sunt relaţiile Bahá’ílor cu celelalte religii
Bahá’u’lláh i+a îndemnat pe Bahá’í să li se alăture credincioşilor din orice religie într-un spirit de dragoste şi prietenie. Bahá’íi consideră că toate religiile au aceeaşi origine – Dumnezeu.
Citeşte mai mult
Ce rol are individul în comunitate ?
- Activităţile sunt organizate în jurula trei sfere interactive şi complementare care sunt individul, comunitatea şi instituţiile. Rolul individului este de o mare importanţă pentru că succesul comunităţii depinde în cele din urmă de respectarea de către individ a Învăţăturilor lui Bahá’u’lláh. Acest rol al individului se exprimă uneori prin iniţiativa personală de a face cunoscută Credinţa iar uneori de efortul depus în construirea unei comunităţi unite şi funcţionale.
Care este locul căsătoriei şi familiei ?
- Familia este unitatea de bază a vieţii sociale şi progresul societăţii depinde de funcţionarea sănătoasă a familiei.
- Căsnicia monogamă între un bărbat şi o femeie este baza vieţii familiale.
- Bahá’u’lláh descrie cuplul ca pe o fortăreaţă de bunăstare şi desemnează educaţia copiilor ca pe obiectivul fundamental, deşi nu singurul, al căsniciei
Exista diferite mişcări Bahá’í ?
- Credinţa Bahá’í este protejată împotriva divizării de legământul stabilit de Bahá’u’lláh.
- Instituit pentru a păstra unitatea adepţilor săi şi pentru a preveni schisma după moartea sa, legământul impune Bahá’ílor să se îndrepte spre fiul său cel mare ‘Abdu’l-Bahá, interpretul desemnat al Scrierilor, apoi către Shoghi Effendi, Gardianul Credinţei până la decesul său în 1957, apoi către Casa Universală a Dreptăţii, consiliul internaţional ales al credinţei Bahá’í.
- In ciuda eforturilor câtorva persoane, comunitatea Bahá’í este un corp organic, unitar, liber de orice schismă sau facţiune.
Au şi Bahá’íi case de adoraţie ?
- Baha’u’llah a dispus construirea de case de adora’ie de o mare frumuse’e ]n fiecare localitate ]n care tr[iesc Bahá’í, înconjurate de instituţii sociale.
- Până astăzi au fost construite şapte, cel puţin una pentru fiecare continent. În cida stilurilor arhitecturale foarte diferite, ele au elemente comune cum ar fi cele nouă intrări şi gradinile în mijlocul cărora sunt construite (cifra nouă simbolizează înfăptuirea unităţii)
- Aceste case de adoraţie sunt locuri pentru rugăciunea individuală şi meditaţie dar şi un loc pentru reuniuni în care sunt citite şi cântate Scrierile Sfinte.
În ce fel se implică social Bahá’íi ?
Viaţa credincioşilor Bahá’í este dedicată transformării personale şi sociale. Bahá’u’lláh ne învaţă că transformarea este adevăratul început al religiei şi descrie aceste procese de transformare individuală şi socială ca fiind interactive şi complementare.
Bahá’íi se străduiesc deci să-şi dezvolte capacităţile individuale căutând prin eforturi colective în sânul comunităţii, soluţii pentru îmbunătăţirea societăţii.
Aceste eforturi sunt animate de obiectivul unificării umanităţii prin eliminarea tuturor formelor de prejudecată, prin egalitatea sexelor, prin respectarea drepturilor omului, prin accesul la educaţie pentru toţi, prin armonia dintre ştiinţă şi religie, prin alegerea unei limbi auxiliare universale şi prin stabilirea unui guvern mondial.
Bahá’íi se unesc în eforturile lor înfiinţând şi cooperând cu organizaţii neguvernamentale cum ar fi Organizaţia Naţiunilor Unite, în cadrul căreia comunitatea Bahá’í are statutul de membru consultativ.
Ce viziune au asupra viitorului?
- Viziunea Bahá’ílor asupra viitorului se bazeaza pe convingerea că omul a fost creat pentru a duce mai departe o civilizaţie într-un continuu progres.
- Această convingere este susţinută şi de venirea Manifestărilor lui Dumnezeu la inervale regulate de timp.
- Bahá’u’lláh proclamă că a venit timpul pentru ca omenirea în diversitatea ei sa-şi realizeze potenţialul de a trăi ca un popor unit, de a stabili o civilizaţie mondială bazată pe justiţie şi pace.
Auzim uneori de persecuţii; care sunt acestea?
- Primi adepţi ai lui Bahá’u’lláh şi ai predecesorului său, Bab, s-au lovit de opoziţia brutală mai ales a clericilor musulmani şi au fost omorâţi cu miile.
- Bahá’íi au fost de asemenea persecutaţi de regimurile fasciste şi comuniste.
- Şi asăzi sunt victime ale represiunii grave din Iran, ţara în care au apărut, şi de multe alte ţări musulmane. Cei 300 000 de Bahá’í iranieni constituie cea mai puternică minoritate religioasă a tării şi în ultimii ani mulţi dintre ei au fost ucişi, inchişi, privaţi de dreptul la educaţie pentru simplul fapt că sunt de altă religie.
- De asemenea, comunitatea Bahá’í din Egipt face faţă unei situaţii dificile, fiindu-le negat dreptul la cetăţenie.
Care este cauza problemelor umanităţii ?
- Bahá’íi văd în problemele ce afectează fiecare aspect al vieţii umane semnele a două procese simultate, pe de o parte sfârşitul vechii ordini ce nu mai reuşeşte să răspundă nevoilor societăţii actuale iar pe de altă parte naşterea unei noi ordini cum arată şi tendinţa de cooperare globală, tendinţă încurajată şi susţinută de noile informaţii şi de progresul rapid în domeniile ştiinţei, tehnologiei şi artei.
- Este evident pentru Bahá’í că o forţă regeneratoare este pusă în mişcare peste tot în lume, dar ca omenirea nu o percepe încă.
- Faptul că această forţă nu este observată nu face decât să întârzie soluţiile problemelor timpurilor noastre, soluţii care există şi care nu aşteaptă decât să fie puse în aplicare.
Care este statutul femeii ?
- Egalitatea dintre barbaţi şi femei nu este numai necesară în numele dreptăţii ci mai mult decât atât, accesul femeilor la toate domeniile vieţii publice este o condiţie indispensabilă a progresului umanităţii.
- “Atât timp cât femeia şi bărbatul nu vor fi consideraţi egali, unitatea, progresul social şi politic, peste tot în lume nu vor fi posbile iar bunăstarea şi fericirea rasei umane nu vor deveni realitate.” ‘Abdu’l-Bahá
- Încă de la începuturile lor în secolul 19 în Persia, Scrierile Bahá’í arată că nu există nici o diferenţă între femei şi bărbaţi din punct de vedere spiritual, şi nici un fundament – moral, biologic sau social pentru discriminarea de acest fel.
- În consecinţă, egalitatea de drepturi şi oportunităţi este afirmată şi promovată.
Ce punct de vedere au asupra degradării mediului ?
Les bahá’ís considèrent que la crise environnementale est l’un des nombreux sujets qui requièrent un changement profond du comportement humain.
Ils croient que l’humanité traverse une période turbulente de transition vers une société globale et unifiée.
L’humanité sera capable de vivre en harmonie avec son environnement naturel lorsque ses potentiels spirituels et matériels seront équilibrés.
- Drepturile omului sunt inerente pentru orice fiinţă umană şi trebuie aplicate după standarde universale.
- În plan individual, drepturile sunt întărite de obligaţia fiecăruia de a se comporta într-o manieră echitabilă faţă de sine şi faţă de ceilalţi.
- În plan social, recunoaşterea drepturilor egale pentru toţi este indispensabilă pentru a realiza unitatea omenirii ce converge spre o societate globală bazată pe dreptate.
Ce atitudine au în abordarea sărăciei?
- Extremele de sărăcie şi bogăţie trebuie eliminate pentru a putea dezvolta o societate echitabilă, spune Bahá’u’lláh.
- Din punctul de vedere Bahá’í o guvernare echitabilă, accesul universal la educaţie vor permite dezvoltatea unei culturi a muncii ca serviciu adus umanităţii vor permite rezolvarea problemei sărăciei.
Ce concepţii au despre muncă ?
Bahá’íi cred că munca făcută în spirit de serviciu adus umanităţii este o formă de rugăciune.
Ei au obligaţia de a avea o profesie, de a-şi câştiga existenţa, şi de a servi umanitatea.
Ce atitudine faţă de progresul tehnic şi ştiinţific?
- Bahá’íi văd ştiinţa şi religia ca pe două sisteme coplementare care au fost de-a lungul istoriei instrumentele cele mai puternice în progresul umanităţii.
- După părerea lor, interacţiunea armonioasă între ştiinţă şi religie, fiecare rămânând în propriul domeniu, este o condiţie a stabilirii unei societăţi mai drepte şi liniştite.
|