Siyyid ‘Alí Muhammad, cunoscut în istoria ca Báb (limba arabă pentru “Poartă”) s-a născut la Şiraz, Iran în 1819.  El a fost descendent al Profetului Mahomed şi învăţătorii şi membrii familiei Sale au recunoscut foarte devreme devoţiunea şi profunzimea Sa spirituală. Iranul din secolul XIX a fost prins de o fervoare mesianică, musulmanii asteptând apariţia “Domnului Erei”.  În această ambianţă, Báb s-a declarat pentru prima oară ca fiind Mesagerul lui Dumnezeu, în 23 mai 1844. Báb a fondat o religie separată, Credinţa Bábí, care avea propriile sale legi, ordonanţe şi lucrări mistice şi doctrinale.  Pe un fundal de declin moral bine răspândit, El a apelat la reforma spirituală şi morală a societăţii persane.  El a ţinut ca rangul femeilor să fie ridicat şi condiţiile celor săraci să fie îmbunătăţite. El a promovat educaţia şi ştiinţele folositoare. Totuşi, tema principală promovată de către Báb şi învăţăturile Sale a fost venirea iminentă a unei alt Mesager al lui Dumnezeu.

Shoghi Effendi (dr.), nepotul lui ‘Abdu’l-Bahá (st.), în 1919. Copyright 2006, Bahá'í International Community

Acest al doilea Mesager a fost să fie mult mai mare decât Báb Însuşi şi El trebuia să inaugureze o eră de pace şi dreptate promisă de Iudaism, Creştinism, Islam şi celelalte mari religii ale lumii.  Báb a chemat această figură “Cel Ce Dumnezeu va manifesta”.  Astfel Báb l-a vestit pe Bahá’u’lláh.  Proclamaţia Lui, a unei noi religii, a ajutat credincioşii Săi să se elibereze de schema lor de referinţă şi i-a mobilizat să se pregătească pentru venirea “Celui Promis al tuturor timpurilor”.

Misiunea lui Báb a fost de scurtă durată ― doar şase ani ― dar în acest timp El a atras mii de adepţi.  Cei mai mulţi nu l-au întâlnit niciodată dar au cunoscut religia Sa citindu-I scrierile, care erau larg răspândite.  Adepţii Săi au fost grav persecutaţi de către autorităti, care s-au speriat de aceste convertiri la noua Credinţă.  Clerul era alarmat de apelul Său la reînnoirea spirituală şi a convins autorităţile seculare că chemarea lui Báb la reforma socială ar putea duce la neliniştea civilă.  Mii de bábíi, manifestând un mare eroism, au fost torturaţi şi omorâţi pentru credinţa lor.

După trei ani de închisoare, Báb a fost executat de un pluton de execuţie în oraşul Tabriz în 9 iulie 1850, în nişte condiţii puţin obişnuite la care au fost martori peste 10.000 de oameni şi care a fost raportat larg în presa vestică de pe vremuri.  Când Báb a fost luat iniţial de la celula Sa, El conversa cu secretarul Său şi a prevenit garda că “nici o putere pământească” nu-L va putea reduce la tăcere până ce nu termină ce are de spus.  Un regiment de 750 de soldaţi armeni au îndeplinit execuţia, dar când fumul armelor s-a risipit, Báb dispăruse de la vedere.  L-au găsit în celula Sa, terminându-şi instrucţiunile pentru secretarul Său.  Când au apărut gărzile, El a anunţat într-un ton foarte liniştit: “Acum puteţi să treceţi cu îndeplinirea întenţiei voastre”.  Primul regiment a refuzat să mai aibă orice amestec la execuţie, dar un al doilea regiment a fost adus, şi de această data gloanţele şi-au găsit ţinta lor.

Rămăşiţele lui Báb au fost ascunse de către adepţii Săi mulţi ani şi au fost aduse până la urmă în Ţara Sfântă.  Bahá’u’lláh a dat instrucţiuni ca acestea să fie înmormântate pe Muntele Carmel şi a arătat locul exact unde să se construiască mormântul.  În 1909, rămăşiţele lui Báb au fost îngropate într-un mausoleu simplu, care mai târziu a fost înfrumuseţat.  Construcţia suprastructurii cu cupolă aurită, cunoscută ca ‘Mormântul lui Báb’, a fost terminată în 1953.  Este unul din cele două locuri, cele mai sfinte din lume pentru membrii Credinţei Bahá’í.