Bahá’u’lláh L-a numit ‘Abdu’l-Bahá ca fiind “Centrul Legământului” către care toţi bahá’íi trebuiau să se îndrepte pentru îndrumare.  El era singurul interpret autorizat al Învăţăturilor Tatălui Său, pe care le-a elucidat.  Ca îndrumător şi arhitect infailibil al unei comunităţi în expansiune rapidă, el a mai detaliat doctrinele şi a schiţat elementele principale ale instituţiilor administrative ale Religiei.  Astfel, El s-a devotat să le ofere membrilor Religiei, prin felul Său de viaţă, un exemplu de viaţă personală cerut în Învăţăturile Bahá’í.

În 1911, după mai mult de 40 de ani de închisoare şi suferinţe, ‘Abdu’l-Bahá a putut călători în vest.  El a vizitat Europa şi America de nord, unde a vorbit pe larg cu o gamă variată de oameni despre prescripţiile lui Bahá’u’lláh pentru reînnoirea morală şi spirituală a societăţii.  El s-a chemat “vestitorul păcii şi reconcilierii” şi “susţinătorul unicităţii omenirii”.  Aclamat larg în presă şi de conducătorii societăţii, el a insistat în mod clar că gloria Sa cea mai mare era să fie ‘Abdu’l-Bahá’ ― slujitorul lui Bahá’u’lláh ― şi că Învăţăturile Tatălui său erau sursa tuturor celor spuse şi făcute de el.

‘Abdu’l-Bahá a murit în 28 noiembrie 1921, la Haifa.  Câteva zeci de mii de oameni de origine evreiască, creştină şi musulmană, precum şi bahá’í, s-au adunat pentru funeraliile Sale.  Ei l-au elogiat ca fiind “exemplul viu al sacrificiul de sine”, un “stâlp al păcii”, şi unul care a condus umanitatea pe “Drumul Adevărului”.

La fel ca şi Bahá’u’lláh, ‘Abdu’l-Bahá şi-a lăsat un Testament.  În acest Testament, el a numit pe nepotul său cel mare, Shoghi Effendi, ca succesor al Său, şi acesta a fost cunoscut sub titlul de “Păzitorul Credinţei Bahá’í”.  Prin acest gest, unitatea Comunităţii Bahá’í a fost încă odată prezervată şi progresul şi dezvoltarea ei asigurate.